azi m-ma apropiat atat de mult de mine ca mi-am putut soptii in urechi intrebarea: de ce nu scrii?
ansie, teama, oboseala... abstinenta, de cateva zile nu mai fumez, e o pratica obisnuita sa faca pauze de una doua saptamani din cauza rinitei si dupa ce stau o perioada fara sa fumez pipa are un gust mult mai distins.
toate astea si inca ceva, poate ca intetionat evit sa enumar adevaratele motive... scrisul nu e o continua agenda a problemelor personale, nu exclud ca unele agende sunt adevarate obiecte de arta contemporana si desigur ascund in paginile numerotate calendaristic milioane si milioane de secrete si intimplari personale.
am cumparat pentru mine si diverse carti... ce o sa ma fac doamne cu ele? poate ma voi alfabetiza, litera dupa litera, cuvant dupa cuvant, fraze, propozitii, capitole si etc. toate cartile in fond sunt la fel cioplite din cuvinte, pictate din litere, compuse din note muzicale s.a.m.d.
insa intrebarea se repeta ca o fraza de pe un disk de vinilin zgariat: de ce nu scrii?
am motivele mele sa nu scriu, poate sunt constipat, sau poate m-am saturat sa tot scriu minciuni, despre suflet, dragoste si alte banalitati...cand in fod toti o stim ca viata e un mare rahat si mereu v-a fi la fel, vom fi la fel.
si totusi: de ce nu mai scriu?
si de ce caut toate suzele astea evidente... de ce nu merg mai departe sa spun adevaratele motive, de ce lasitatea mea in fata unui inamic atat de slab, mic si nepregatit? uneori trebuie sa faci lucruri, si sa iei decizii; mecanismul e foarte simplu in fata unor probleme sau amenitari sunt doua moduri de reactie: fuga sau lupta.
poate voi ma scrie, da oare ce am scris, se poate numii asa, sau sunt numai semne si simboluri pe care numai eu le pot intelge... minciuni pentru restul... nimic concret, daca tot te apuci de traba ma gandesc ca okeyu ar fi sa scrii popieristic si politistic cu nume si prenume, data de nastere si cnp.
unul din motivele care ma tin in loc e ca ma indoesc de mine, si imi simt degetele blocate de blocuri de miloane de tone... orice atingere a tastelor este imposibila. cand scrii trebuie sa ai autostima inalta si sa nu fi ocupat cu diverse.
in fond uratul si frumosul nu sunt decat doua fete ale acceleasi monede... nimeni si nimic nu detine reteta succesului, si cu atat mai mult a artei, fenomenul artistic exista sau nu exista, arta se simte in suflet... artistul realizeaza opera care emite o unda pe care: cine (oricine) o simte?
ma simt batran, mic si nepregatit si cu toate astea traiesc, sper, ma bucur si petru mici si scurte perioade sunt si fericit. am pierdut diverse lupte in viata si am primit multe sockuri as spune ca sockurile sunt evidente in compotamentul meu anxios, depresiv si las.
am ajuns aici, am ajuns pana aici unde pot sa imi las mintea sloboda, am ajuns sa pot alege insa problemema e ca nu pot cobora din tiribomba asta care este viata, in realitate e numai senzatia de alegere pentru ca primesc invariabil, neschimbat si concentric accelasi destin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu