iubire, cozonac cu rahat si papusi gonflabile

azi dimineata m-am trezit mascat si razand fals si grotesc... initial am incercat sa iau in gluma totul impreuna cu papusa mea gonflabila insa in scurt timp am inceput sa dau explicatii obiective.

faptul ca am fost repetent in calsa I-a mi-a adus putin avantaj pentru ca aveam experienta lungilor interogatorii si a dezamagirilor infantile, desigur totul ascuns sub masca mea impenetrabila si ivizibila care poate fi zarita numai cu ochelari speciali cu raze X si desigur numai de alti care poarta si ei masca lor.

arta de calitate este rezultaul foamei si al suferintei... indestularea de orice fel duce la degenerarea simtului, asa imi explic eu tendita mea de mazochist si de labagiu sentimental.

m-am obisnuit atat de mult sa ma trezesc mascat si sa rad fals incat am uitat cine sunt cu adevarat, nu e vorba de o personalitate dublata si nici de schizofrenie, pur si simplu e vorba numai despre sex si toate coplicatiile generate de hormonii lipsiti de ratiune.

daca ar exista o femeie si ar fi suficient de orgolioasa si cu caracter mi-ar spune franc in fata ca m-a citit ca port masca, ca sunt mincinos si ca ochii mei mint atat de evident incat nu lasa urma de dubii.

eu m-as comportat las ca de obicei, fara sa opun nici un fel de rezistenta, incuvintand toate porcismele care ies din gura ei, si am lasat inima mea sa planga potolit pentru a nu stiu a cata oara fara sa tradez nici cea mai mica emotie.

este universal cunoscut ca cine nu are emotii nu are nici sentimente, aproppo de asta imi aduc aminte un amic dupa ce mergea la curve dupa diverse partide de sex pleca din bordel suparat si dezamagit injurand toate femeile in general si curvele din bordel... eu ca de obicei ascuns sub masca mea ascultam si ma intrebam cine draq la pus sa se duca la curve daca nu-i place si cine se mai gandeste la sentimente cand nu vezi si nu simti nici cea mai mica urma de emotie?

in general oamenii sunt contradicotrii si nu poti sa minti un om cu o minciuna pe care ai mai folosit-o si pentru altii pentru ca e uzata, toti vor minciuni personale. cel mai greu e sa-ti acepti prostia si mediocritatea in acest sens si in general.

initial m-am gandit sa sciru despre iubire, cozonac cu rahat si papusi gonflabile insa scriu numai minciui pentru ca imi imaginez ca daca am o masca imi permit sa mint tot timpul fara nerusinare si bun simt. masca nu este scopul, ea este un mijloc al minciunilor care in masca se adapostesc si de unde pleaca sa cotropesca mintiile.

cat de usor se poate terfeli o inima cat de putin e nevoie sa alungi un suflet: tema si suspiciuni si apocalipsa sufletuli se dezlantuie, in fundal se aude un cantecel al unei copile care de prea mult timp este adult:

omule cu masca,
mincinos si cu rasul tau fals si grotesc

refren:

obiectiv, obiectiv, obiectiv
sa-mi spui si sa explici

omule cu masca,
nimeni nu te crede pentru ca ochi tai mint

desigur ca teama unui nou razboi mondial si incalzirea globala m-au facut sa renunt sa mai mint si sa ma asez ascultator in banca mea doar cu gandurile mele desigur mincinoase de care eu insumi sunt obosit sa le mai aud, fumand nepasator si cu convingerea ca numai suferinta poate face arta buna.

de ce nu scriu?

azi m-ma apropiat atat de mult de mine ca mi-am putut soptii in urechi intrebarea: de ce nu scrii?

ansie, teama, oboseala... abstinenta, de cateva zile nu mai fumez, e o pratica obisnuita sa faca pauze de una doua saptamani din cauza rinitei si dupa ce stau o perioada fara sa fumez pipa are un gust mult mai distins.

toate astea si inca ceva, poate ca intetionat evit sa enumar adevaratele motive... scrisul nu e o continua agenda a problemelor personale, nu exclud ca unele agende sunt adevarate obiecte de arta contemporana si desigur ascund in paginile numerotate calendaristic milioane si milioane de secrete si intimplari personale.

am cumparat pentru mine si diverse carti... ce o sa ma fac doamne cu ele? poate ma voi alfabetiza, litera dupa litera, cuvant dupa cuvant, fraze, propozitii, capitole si etc. toate cartile in fond sunt la fel cioplite din cuvinte, pictate din litere, compuse din note muzicale s.a.m.d.

insa intrebarea se repeta ca o fraza de pe un disk de vinilin zgariat: de ce nu scrii?

am motivele mele sa nu scriu, poate sunt constipat, sau poate m-am saturat sa tot scriu minciuni, despre suflet, dragoste si alte banalitati...cand in fod toti o stim ca viata e un mare rahat si mereu v-a fi la fel, vom fi la fel.

si totusi: de ce nu mai scriu?

si de ce caut toate suzele astea evidente... de ce nu merg mai departe sa spun adevaratele motive, de ce lasitatea mea in fata unui inamic atat de slab, mic si nepregatit? uneori trebuie sa faci lucruri, si sa iei decizii; mecanismul e foarte simplu in fata unor probleme sau amenitari sunt doua moduri de reactie: fuga sau lupta.

poate voi ma scrie, da oare ce am scris, se poate numii asa, sau sunt numai semne si simboluri pe care numai eu le pot intelge... minciuni pentru restul... nimic concret, daca tot te apuci de traba ma gandesc ca okeyu ar fi sa scrii popieristic si politistic cu nume si prenume, data de nastere si cnp.

unul din motivele care ma tin in loc e ca ma indoesc de mine, si imi simt degetele blocate de blocuri de miloane de tone... orice atingere a tastelor este imposibila. cand scrii trebuie sa ai autostima inalta si sa nu fi ocupat cu diverse.

in fond uratul si frumosul nu sunt decat doua fete ale acceleasi monede... nimeni si nimic nu detine reteta succesului, si cu atat mai mult a artei, fenomenul artistic exista sau nu exista, arta se simte in suflet... artistul realizeaza opera care emite o unda pe care: cine (oricine) o simte?

ma simt batran, mic si nepregatit si cu toate astea traiesc, sper, ma bucur si petru mici si scurte perioade sunt si fericit. am pierdut diverse lupte in viata si am primit multe sockuri as spune ca sockurile sunt evidente in compotamentul meu anxios, depresiv si las.

am ajuns aici, am ajuns pana aici unde pot sa imi las mintea sloboda, am ajuns sa pot alege insa problemema e ca nu pot cobora din tiribomba asta care este viata, in realitate e numai senzatia de alegere pentru ca primesc invariabil, neschimbat si concentric accelasi destin.