mi-am torturat neuronul la limita suportabilului ca sa pot sa scriu aceste randuri... dar care randuri? nu am facut cadou nici un martisor, nu am avut bani si nici chef, anul asta cum de multi ani se intampla am facut greva martisoarelor. ma tot screm sa scriu dar daca nu iese o ciorba poate o supa tot scriu.
parca imi parea rau de vremurile de glorie cand ma trezeam si ma apucam sa scriu cu naduf in "vrabia dinamitata" si ma gandeeam ca subiectul merita un "revange".
titlul ma obliga sa scriu ceva si despre ghiocei: imi aduc aminte primavara cand locuiam in Arco ca mergeam la Massone cu Radu si admiram pajistea de ghiocei, italienii nu se prea rupeau dupa ei la propiu si la figurat. Si in Buila la Cheia sunt mii de ghiocei, cu doi sau trei ani in urma am urcat de pasti si am gasit toata padurea plina.
mi-am cam pierdut stilul "vrabiei dinamitate" sunt platonic si am o inhibitie sa mai scriu asa pana la capat... a fost superb dimineata la cacare cu o cafea si cu pipa in pajistea plina de ghiocei, o senzatie pe care nu o poti descrie in cuvinte trebuie sa incercati ca sa credeti!
in final va rog sa nu-i rupeti chiar daca din motive fiziologice sunteti intr-un camp de ghiocei. parerea mea: cred ca nu s-a nascut inca femeia pentru care merita sa ucizi o floare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu